Limitele

Urmatorul scenariu: E aproape de seara, te aflii intr-o camera, cu gratii in geam si singura intrare e o usa metalica ruginita inchisa pe dinafara. Cunosti foarte bine camera, ai dat ture dintr-o parte in alta, ai incercat sa gasesti un fel de a scapa, de a evada, dar ori de cate ori crezi ca o sa reusesti te lovesti de aceleasi ziduri, aceleasi gratii, aceeasi usa. Si daca totul nu ar fi doar imaginatia si ar fi ceva real, singurul lucru de care nu esti limitat e MINTEA TA.
            Cum am spus si in postul anterior, omul a fost nevoit sa evolueze si nu numai fizic, dar si psihic. Mintea in zilele noastre a ajuns una dintre cele mai puternice arme, mai puternica decat forta bruta, o parte din ea ne ajuta sa fim creativi, inteligenti, spontani, sa comunicam si sa legam relatii cu celalte persoane, sa traim emotii si sentimente bune sau mai putin bune. Se vorbeste ca in realitate creierul uman nu este folosit in totalitate ci doar o parte din el. Anumiti oameni de stiinta vorbesc de un procent de 3-4%, pe cand altii spun ca ar putea fi vorba de aproximativ 20%. Parerea mea e ca in momentul asta, acest lucru inca nu poate fi demonstrat. Pot vorbi foarte mult despre aceste lucruri dar o sa incerc sa fiu cat mai pe inteles si sa fac un rezumat cat mai mic.

Una din problemele din ziua de azi e ca majoritatea persoanelor gandesc asemantor scenei de mai sus si anume limitat; partea si mai urata este ca ei nici macar nu-si dau seama de asta si vor continua cu aceeasi gandire pana vor muri probabil. Unii dintre ei sunt constienti, dar prea lenesi sa faca ceva sau daca incearca, la primul “zid” se intorc iar unde au plecat, iar altii (ca si in cazul meu) au incercat si inca mai incearca sa faca din mintea lor, cea mai frumoasa si mai atragatoare caracteristica a lor. Limitarea in gandire se datoreaza felului cum suntem educati si in Romania pot spune ca inca de mici, prin educatia pe care o primim, ne forteaza sa ne limitam. De mici suntem setati/indrumati sa urmam o scoala generala, un liceu si apoi o facultate, dar majoritatea parintilor nu incearca sa gaseasca talentele copilului de mic si apoi sa exploateze la maxim abilitatea acestuia. Multe limitari insa se produc datorita experientelor traite de-a lungul vietii. Intalnesc persoane care nu gandesc liber si prefera sa astepte un sfat de la alte persoane. Nu e un lucru rau, a invata din experientele altora e de ajutor, dar niciodata nu inveti mai bine decat atunci cand o faci pe proprie piele. Daca ai o parere, indiferent daca e buna sau rea, dai libertate prin propria ta persoana si nu astepta aprobarea de a vorbi. Exista alte tipuri de oameni care traiesc un stil de viata care nu-i caracterizeaza, dar nu vor sa schimbe nimic de teama celor din jurul lor. Si mai exista persoanele care se limiteaza in dragoste/iubire.  Exista proverbul: “Daca te frigi cu ciorba, suflii si in iaurt”, rational fiind, proverbul in sine e adevarat. Atunci cand te frigi, iti este provocata o durere fizica, care o sa doara si dupa o perioada de timp, dar aici el are legatura cu partile sentimentale si emotionale, care e asemantor durerii fizice doar ca aceasta se produce la nivelul psihicului.

Fiecare din noi a trecut printr-un astfel de moment si fiecare a spus:”Am nevoie de timp sa trec peste.”. Nimic mai adevarat, cu totii avem nevoie de timp sa ne adunam energia de care avem nevoie sa trecem peste si doar de noi (psihic vorbind) depinde cand o sa simtim ca a trecut acel “timp”. Unii trec mai repede, altii sufera mai mult, aici conteaza cine are o dezvoltare personala mai buna. Dupa acel “timp”, acea perioada, ce-ti doresti? Sa continui sa suflii in iaurt sau o sa ai curajul, cu toate ca e posibil sa te frigi iar, sa mergi mai departe la fel cum o faceai inainte? Multi se limiteaza sa sufle in iaurt si uita de curajul de care au nevoie in viata si de a merge mai departe cu capul in sus indiferent ceea ce au patit la nivelul psihicului si-si impun singuri o limita.

Nu stiu daca multa lume cunoaste termenul de INTELINGENTA EMOTIONALA, termen aparut in jurul anilor ‘90, dar pe scurt este suma tuturor emotiilor si sentimentelor ce au loc in creier. Va pot recomanda cartea cu acelasi nume scrisa de Daniel Goleman si care o sa va ajute foarte mult la autocunoasterea, intelegerea si gestionarea mai buna a emotilor voastre.

Fii cine vrei sa fii, gandeste liber si nu-ti limita minunata ta minte!

Cu drag,
Peter s

Dezamagirea

Stiu ca nu am scris de 1 an de zile pe blog si ca mi-am ignorat datoria pe care o aveam, dar nu stiu daca e vorba de ignorare cat ar putea fi vorba de "uitare".  E dezamagitor sa spui despre tine ca "uiti" ceea ce vrei, ca "uiti" ceea ce iti doresti,"uiti" de telurile si angajamentele tale si mult mai rau, "uiti" cine esti; cam asta am facut eu anul acesta.

Sunt inca la Politehnica, anul II si dupa cum spuneam in primul meu post, am ajuns sa stau in camin in Regie. Nu a fost chiar un an dezastros, dar a fost unul cu urcari pana in al 9-lea cer si apoi, mai tarziu, sa fiu ca un MIG in cadere libera spre centrul pamantului.

De-a lungul anului am mai avut cateva idei de a scrie pe blog, dar nu stiu... m-am pierdut de fiecare data cand am vrut sa le dezvolt si nu as vrea sa fac promisiuni, ca pe viitor o sa scriu ori de cate ori o sa am cate o idee care ar putea ajuta lumea, pentru ca asta ar insemna sa mint. Anul acesta pot zice ca lucrurile nu au evoluat asteptarilor mele, din nefericire cred ca as putea spune ca lucrurile au decurs invers proportional cu asteptarile mele. Cu toate astea, am inteles ceea ce inseamna sa cobori si sa urci, sa-ti dai seama cand sa te opresti si cand sa repornesti si sa privesti totul ca pe o experienta din care ai putea invata si nu ca pe un esec total. Acum ce sa zic? Ca pe viitor sa am mai putine asteptari, ca atunci cand n-o sa reusesc sau sa capat ceea ce doresc, sa am mai putine dezamagiri? Cu parere de rau spun ca majoritatea persoanelor din societatea in care traim asta fac: isi coboara standardele, cu toate ca au asteptari mari, pentru a se integra in societate sau pentru a capata un lucru mai usor, dar mai putin satisfacator; mai bine au putin acum decat sa astepte o perioada si apoi sa vada adevaratul rod al muncii lor. Unii prefera un loc de munca obositor, cu un salariu de rahat, care nu ii satisfac deloc; altii isi doresc o cariera intr-un domeniu si cu toate ca muncesc pentru asta, ajung vanzatori sau in alte joburi fara viitor; iar altii isi coboara standardele in dragoste doar pentru ca nu cred ca-si vor gasi vreodata o jumatate sau o persoana cat mai apropiata de gusturile lor. Nu cred ca toata lumea e facuta sa fie acolo sus, langa cei faimosi si cei cunoscuti ca personalitati celebre, pentru ca in cele din urma trebuie sa faca cineva si munca de "jos". Nu ma intelege gresit, nu urasc munca de jos, dar nu ma vad pur si simplu facand asta toata viata. Toti am trecut sau o sa trecem prin aceste perioade, in care urci si cobori dramatic, dar putini vor avea curajul sa se opreasca, sa-si ridice iar standardele si sa incerce sa ajunga cat mai aproape de idealurile lor pentru ca ei deja s-au obisnuit cu putinul.  

Cunoasteti efectul DOMINO? Cam asta se intampla in viata reala, daca o piesa cade, vor cadea si celelalte! Cand nu ai succes intr-un domeniu de regula si celelalte domenii or sa fie afectate (nu in toate cazurile, pentru ca existe si persoane care pot face diferenta in a avea un esec si felul de a-l gestiona in asa fel incat sa nu afecteze celelalte domenii din viata lor). Lumea mea se invarte in jurul echilibrului si atat timp cat am standarde ridicate intr-un domeniu, imi doresc ca si celalte domenii, mai putin dezvoltate sa le ridic la acelasi nivel. Doar daca te gandesti la felul cum a evoluat specia umana poti sa-ti dai seama despre ceea ce vorbesc. De-a lungul timpului omul a evoluat datorita mediului in care se afla si a necesitatilor pe care le-a avut, dar nu toti au fost destepti si doar unii au avut ideile pe cand altii doar le-au copiat. Eu as vrea sa fiu unul dintre cei care “evolueaza” si au idei pentru societeatea noastra, sau macar sa ajut persoanele care ar putea sa le aiba dar care inca nu si-au descoperit talentele.

“It's only after we've lost everything that we're free to do anything.” “Doar dupa ce pierdem totul, suntem liberi sa facem ceea ce vrem.”                                            - Fight club (1999)

Unul din citatele mele favorite, iar filmul este o capodopera. Dincolo de a fi un film despre violenta asa cum pare la prima vedere, e un film profund despre un barbat care isi cauta propria identitate, despre lucrurile care conteaza, despre atasamentul de posesiunile materiale, despre dependente emotionale si despre durere. Daca vrei sa-l intelegi trebuie sa-l vezi macar de doua ori.

Ideea este sa stii ceea ce-ti doresti de la tine, de la viata, sa-ti cunosti scopurile tale si sa constientizezi locul tau in societate. Daca esti dispus sa renunti la jobul de rahat sau la confortul zilnic, la viata mediocra si teama de “nou”; sa te autoeduci pentru a avea o viata mai buna, in care sa ai impliniri si succese. Nu te multumi cu putin, cere mult, experimenteaza, evolueaza.

Cu stima,

Peter S.

Eu de ce nu pot?

Aceasta intrebare o au mai toti tinerii din ziua de azi. Unii nu pot pentru ca nu cred ca pot face asta, altii sunt retinuti de ceva anume sau poate o persoana, unii se multumesc cu ce au si mai pot da o multime de motive si va pot spune ca toti acestia sunt niste mici mincinosi pentru ca ajung sa se minta pe ei in privinta asta. Acum cativa ani aceasta intrebare o aveam zilnic in cap “Eu de ce nu pot?”. Am trait cu gandul ca nu pot sa aflu ce inseamna sa ai succes cu adevarat si imi doream din adins sa am succes intr-un  domeniu, doar ca nu credeam ca pot fi in stare. Problema mea cea mai mare era ca pur si simplu nu stiam ce domeniu sa-mi aleg. Am inceput sa citesc despre personalitati celebre, sa incerc sa le descopar atu-urile si cum au ajuns sa fie atat de cunoscute ca oameni de succes. Primul lucru care l-am aflat e ca majoritatea dintre ei si-au dedicat o parte din viata unei pasiuni. Pasiunea e cheia succesului, care te poate motiva indeajuns de mult incat sa o faci si sa vrei sa reusesti. Am inceput sa experimentez usor, sa incerc sa-mi gasesc o pasiune ca apoi, mai tarziu, sa gust din putinul succes al meu. Ulterior, am descoperit ceva ce oamenii de succes nu prea vorbesc si daca vorbesc o fac foarte putin, este vorba de ESEC-ul din spatele fiecarei povesti ale acestor oameni si cand zic esec, aici ma refer la zeci, sute sau poate mii de esecuri.

Ceea ce vreau ca tu sa retii: in viata daca vrei sa ai succes mai intai vei avea ESEC-uri. Nu imi doresc ca atunci cand o sa fiu batran, sa-mi para rau ca nu am facut un lucru, ca nu am avut curajul necesar macar sa incerc. Nu-ti fie frica sa ai un esec sau sa faci vreo greseala, pentru ca altfel nu progresezi; acceptati esecul/greseala, invata din ea si NU O REPETA! Vei vedea ca atunci cand vei trece de acest obstacol vei avea o satisfactie profunda si iti garantez ca vei vrea sa continui.  

            Toata lumea viseaza, dar multi dintre noi raman doar cu visele si tu esti printre ei! De ce? Pentru ca nu ai curajul si tupeul sa o faci sau probabil zici ca e un lucru pe care nu l-ai putea face, iar eu o sa-ti raspund: Esti ruda cu Nostradamus sau Mama Omida? De unde ai putea stii asta daca nici macar nu incerci? Citesti in stele? Nu prea cred, sau daca o faci sigur nu mai ai nevoie de mine.

            De curand am cunoscut o fata plina de energie si vesela, parea tipul de fata implinita cu persoana ei, puternica si fara frica, dar acum o saptamana am citit pe blog-ul ei post-ul “Si cu visele mele cum ramane?”. Era cu totul alta persoana, dezamagita, tradata si care parea sa renunte la visele pe care le avea. Stima ei era asa de scazuta incat credea ca viata ei s-a sfarsit si ca nu o mai poate lua de la capat. Nu am rezistat si am comentat la acel post; as vrea sa-l cititi si voi in speranta ca poate va v-a ajuta pentru ca pe ea sigur a ajutat-o.

Peter S. spunea...

Cand erai mica, chiar foarte mica, pana sa inveti sa mergi, ai cazut de atatea ori si totusi ai avut incapatarea sa incerci din nou si din nou, pana cand ai facut primii pasi. De ce aceea incapatanare? Pentru ca pur si simplu nu iti era frica de nimic! De nici o lovitura, vreun obstacol si nu iti era frica de esec. Aici e vorba de spiritul tau de luptatoare; te lasi mult prea purtata de sentimente si emotii. Gresesti? Inveti! Iar gresesti? O iei de la capat, inveti!
In viata cateodata e nevoie sa renunti la anumite lucruri chiar si persoane sa-ti atingi scopul, sau alte persoane sa renunte la tine ca apoi mai tarziu sa-ti dai seama ce efect a avut asupra ta; si din experinta proprie e doar benefic tie. La inceput spui ca nu vrei sa inspiri mila nimanui, dar o faci... tocmai tie iti e mila de persoana ta. Imi pari o tipa puternica dar dupa cum scrii aici si ce scrii mai ales, iarta-ma daca gresesc, dar e doar fata ta publica! Adica, probabil iti doresti mult sa ai caracterul ala puternic, dar nu faci nimic pentru asta sau poate crezi ca n-o sa-l ai niciodata. E posibil sa gresesc, dar stiu cel putin ca prima fraza e ceea ce ma motiveaza pe mine. Ai grija de tine, ciao!

P.S.: Si daca gresesc invat! :)

Puteti! Trebuie doar sa aveti curajul macar sa incercati!

Cu drag,

Peter S.

Cuvinte de inceput...

             Sal'Tare mai sunt! Mi se zice de atatea ori incat atribui si salutului asta, dar lasand gluma deoparte, eu sunt Peter Smith. De ce Peter Smith? Initial am creat acest nume prima oara pe faimosul site de socializare si anume FACEBOOK, sau feisbuc cum ii mai spun eu si multi altii. Nu a fost ceva intamplator, Peter vine din prenumele meu Petrus, iar Smith.. huh.. dintr-un film destul de cunoscut "Mr and Mrs Smith". Pentru cei ce nu l-au vazut e vorba de doi agenti americani sub acoperire John Smith(Brad Pitt) si sotia lui Jane Smith(Angelina Jolie), care habar nu aveau unul de celalalt pana cand li s-a dat celor doi aceeasi misiune, mai departe urmariti filmul. Da! Pare LAME dar chiar asta faceam, lucram undercover. Incercam sa las in spate persoana care eram si sa aduc in scena un alt personaj, un alt tip care nu eram de fapt, un tip care urma sa uimeasca pe oricine intra in contact cu el. Culmea.. am reusit! Si inca foarte bine!

             Am frumoasa varsta de 24 de ani si cu toate ca in anumite zile am cate o stare de melancolie ( Doamne cum trece timpul, parca ieri faceam oameni de zapada ), multa lume imi ofera satisfactia de a-mi da doar 20-21 de ani, un lucru imbucurator pentru mine.
             Sunt anul I la facultate si probabil daca ai ajuns sa citesti pana aici, iti pui si intrebarea: "De ce tocmai acum?" iar raspunsul o sa-l ai imediat. Pentru ca, aproape 3 ani de zile am muncit in domeniul Pieselor Auto si mai exact, lucram pe partea online de comezi-vanzari. Ca un sfat pentru toata lumea, niciodata nu e prea tarziu pentru un lucru! Chiar daca stii ca e o greseala, fa-o! Macar stii ca e greseala ta si nu a altora. Sunt la Politehnica si cu toate ca am crezut ca e cea mai buna alegerea, m-am inselat sau cel putin asa cred pe moment. Probabil, la anul, o sa dau la alta facultate, una pe placul meu. O facultate care sa-mi dea satisfactie cand ma duc inspre ea si sa fiu atat de orbit de cunoastere incat sa nu mai ies din casa numai de dragul de a invata. Ar fi o facultate care ma atrage destul de mult si aceea este Facultatea de Psihologie, dar si acolo cred ca nu e deajuns. Sunt genul de persoana care nu pot fi statornic si caut mereu ceva nou, ceva sa ma scoata din confortul pe care mi-l creez.
             Momentan locuiesc in Bucuresti, cartier Crangasi si zic momentan pentru ca in Februarie ar fi cam ultima luna. Chiria e destul de ridicata iar ceilalti colegi de apartament vor alta locatie, una mai ieftina. Eu cred ca o sa ajung prin regie, un loc unde ai nevoie de nervi de otel sa traiesti acolo si din fericire ii am.
             De ceva timp, aproximativ 2 ani de zile, am tot zis ca o sa-mi fac un blog dar in urmatoare secunde ale acelor ganduri imi aparea in cap: "Ce o sa scrii in el?" si nu aveam raspuns. Acum am gasit raspunsul, vreau sa ajut lumea din jur. Imi prieten de-al meu, cu cativa ani mai mic, mi-a spus: "Fratele meu! Te consider asa pentru ca am ce invata de la tine si cat am stat asa de vorba m-ai ajutat." si am zis "De ce nu as putea ajuta si pe altcineva?". Asta e scopul blogului meu, sa interactionez si sa socializez cu persoane care imi vor ajutorul. Nu vreau sa par grosolan, am doar 24 de ani si poate unii or sa zica ca inca nu am experienta necesara pentru a face asta dar nu e nimic, ajut cat pot si cum pot, iar daca exista probleme peste mine, atunci o sa raspund frumos: "Imi pare rau, dar aici nu te pot ajuta".
             Sper ca v-a placut mica mea introducere si poate chiar v-a motivat pentru un anume lucru.

Cu drag,
Peter S.