Dezamagirea

Stiu ca nu am scris de 1 an de zile pe blog si ca mi-am ignorat datoria pe care o aveam, dar nu stiu daca e vorba de ignorare cat ar putea fi vorba de "uitare".  E dezamagitor sa spui despre tine ca "uiti" ceea ce vrei, ca "uiti" ceea ce iti doresti,"uiti" de telurile si angajamentele tale si mult mai rau, "uiti" cine esti; cam asta am facut eu anul acesta.

Sunt inca la Politehnica, anul II si dupa cum spuneam in primul meu post, am ajuns sa stau in camin in Regie. Nu a fost chiar un an dezastros, dar a fost unul cu urcari pana in al 9-lea cer si apoi, mai tarziu, sa fiu ca un MIG in cadere libera spre centrul pamantului.

De-a lungul anului am mai avut cateva idei de a scrie pe blog, dar nu stiu... m-am pierdut de fiecare data cand am vrut sa le dezvolt si nu as vrea sa fac promisiuni, ca pe viitor o sa scriu ori de cate ori o sa am cate o idee care ar putea ajuta lumea, pentru ca asta ar insemna sa mint. Anul acesta pot zice ca lucrurile nu au evoluat asteptarilor mele, din nefericire cred ca as putea spune ca lucrurile au decurs invers proportional cu asteptarile mele. Cu toate astea, am inteles ceea ce inseamna sa cobori si sa urci, sa-ti dai seama cand sa te opresti si cand sa repornesti si sa privesti totul ca pe o experienta din care ai putea invata si nu ca pe un esec total. Acum ce sa zic? Ca pe viitor sa am mai putine asteptari, ca atunci cand n-o sa reusesc sau sa capat ceea ce doresc, sa am mai putine dezamagiri? Cu parere de rau spun ca majoritatea persoanelor din societatea in care traim asta fac: isi coboara standardele, cu toate ca au asteptari mari, pentru a se integra in societate sau pentru a capata un lucru mai usor, dar mai putin satisfacator; mai bine au putin acum decat sa astepte o perioada si apoi sa vada adevaratul rod al muncii lor. Unii prefera un loc de munca obositor, cu un salariu de rahat, care nu ii satisfac deloc; altii isi doresc o cariera intr-un domeniu si cu toate ca muncesc pentru asta, ajung vanzatori sau in alte joburi fara viitor; iar altii isi coboara standardele in dragoste doar pentru ca nu cred ca-si vor gasi vreodata o jumatate sau o persoana cat mai apropiata de gusturile lor. Nu cred ca toata lumea e facuta sa fie acolo sus, langa cei faimosi si cei cunoscuti ca personalitati celebre, pentru ca in cele din urma trebuie sa faca cineva si munca de "jos". Nu ma intelege gresit, nu urasc munca de jos, dar nu ma vad pur si simplu facand asta toata viata. Toti am trecut sau o sa trecem prin aceste perioade, in care urci si cobori dramatic, dar putini vor avea curajul sa se opreasca, sa-si ridice iar standardele si sa incerce sa ajunga cat mai aproape de idealurile lor pentru ca ei deja s-au obisnuit cu putinul.  

Cunoasteti efectul DOMINO? Cam asta se intampla in viata reala, daca o piesa cade, vor cadea si celelalte! Cand nu ai succes intr-un domeniu de regula si celelalte domenii or sa fie afectate (nu in toate cazurile, pentru ca existe si persoane care pot face diferenta in a avea un esec si felul de a-l gestiona in asa fel incat sa nu afecteze celelalte domenii din viata lor). Lumea mea se invarte in jurul echilibrului si atat timp cat am standarde ridicate intr-un domeniu, imi doresc ca si celalte domenii, mai putin dezvoltate sa le ridic la acelasi nivel. Doar daca te gandesti la felul cum a evoluat specia umana poti sa-ti dai seama despre ceea ce vorbesc. De-a lungul timpului omul a evoluat datorita mediului in care se afla si a necesitatilor pe care le-a avut, dar nu toti au fost destepti si doar unii au avut ideile pe cand altii doar le-au copiat. Eu as vrea sa fiu unul dintre cei care “evolueaza” si au idei pentru societeatea noastra, sau macar sa ajut persoanele care ar putea sa le aiba dar care inca nu si-au descoperit talentele.

“It's only after we've lost everything that we're free to do anything.” “Doar dupa ce pierdem totul, suntem liberi sa facem ceea ce vrem.”                                            - Fight club (1999)

Unul din citatele mele favorite, iar filmul este o capodopera. Dincolo de a fi un film despre violenta asa cum pare la prima vedere, e un film profund despre un barbat care isi cauta propria identitate, despre lucrurile care conteaza, despre atasamentul de posesiunile materiale, despre dependente emotionale si despre durere. Daca vrei sa-l intelegi trebuie sa-l vezi macar de doua ori.

Ideea este sa stii ceea ce-ti doresti de la tine, de la viata, sa-ti cunosti scopurile tale si sa constientizezi locul tau in societate. Daca esti dispus sa renunti la jobul de rahat sau la confortul zilnic, la viata mediocra si teama de “nou”; sa te autoeduci pentru a avea o viata mai buna, in care sa ai impliniri si succese. Nu te multumi cu putin, cere mult, experimenteaza, evolueaza.

Cu stima,

Peter S.